sâmbătă, 4 aprilie 2015

Francois Dufault [Compozitor Francez Secolul 17]



Theodoor Rombouts
The Lute Player, c. 1620
Secolul al 17-lea a fost o perioadă de dezvoltare a Franței care a cunoscut însă și conflicte și revolte. Cardinalul Richelieu, ministru al regelui Louis XIII a început o serie de proiecte pentru a întări statul francez atât din punct de vedere militar cât și cultural și nu de puține ori a ales metode mai puțin pașnice și diplomatice. În decembrie 1642 acesta moare, urmat după cinci luni și de rege. Urmașul său, Louis al XIV-lea și ministrul lui, Cardinalul Mazarin, continuă pe aceeași linie de întărire a statului și creștere a prestigiului cultural.

În ce-l privește pe Francois Dufaul din păcate nu au rămas foarte multe mărturii iar lucrările sale care au supraviețuit numără 12 compoziții pentru lăută și alte câteva lucrări. A fost născut în Bourges în jurul anului 1604, se crede înaintea acestei date, și a murit în Anglia, cel mai probabil la începutul anilor 1670. Dufault a fost un contemporan al lui Sebastien Bourdon.

Niciun comentariu: